Papa Francisc, o legatura profunda cu familia sa, discreta si plina de respect

Jorge Mario Bergoglio, cunoscut ca Papa Francisc (primul Papa al Americii), s-a nascut in Argentina, pe 17 decembrie 1936 si a fost fiu al unor imigranti italieni.

Papa Francisc la Ziua Mondiala a Tineretului (Lisabona, Portugalia, 2023). Credit foto: Vatican News

Cu toate ca nu exista multe relatari publice despre viata familiala intima a lui Jorge Mario Bergoglio, ceea ce se stie din surse oficiale si marturii personale contureaza o imagine a sa calda si sincera.

Tatal sau - Mario José Bergoglio, a fost contabil la o companie de transport feroviar si era, de fel, un om discret, muncitor, cu o educatie catolica solida. Papa Francisc spunea ca a invatat de la el disciplina muncii si datoria morala de a ramane drept, chiar si in fata nedreptatii.

De mentionat ca tatal sau a fost si un exilat politic tacut, un om care si-a parasit tara natala (Italia) din cauza regimului fascist. Acest gest l-a marcat pe viitorul Papa, in sensul intaririi convingerii ca trebuie sa aperi libertatea cu pretul confortului personal.

Mama sa - Regina María Sívori, a fost casnica si foarte activa in educatia religioasa a copiilor. Era o femeie severa si extrem de devotata. Papa a spus despre ea ca a fost „prima mea profesoara de credinta si caracter”.

Cand Jorge era tanar, aceasta a suferit un accident vascular cerebral, fapt care l-a determinat sa preia o parte din responsabilitatile de acasa. Aceasta experienta i-a intarit simtul datoriei si maturizarea timpurie.

Papa Francisc a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei Bergoglio. Ceilalti frati (doua fete si doi baieti), cu totii au decedat inaintea sa.

A avut o legatura speciala cu sora sa, Maria Elena. Aceasta a trait pana de curand si a fost o sustinatoare activa a fratelui sau, pe care l-a descris ca fiind „un frate protector si bland”. Dupa alegerea lui ca Papa, Maria Elena a declarat: „Nu l-a schimbat nimic. E acelasi Jorge care isi facea singur cafeaua si curata bucataria.”

Papa Francisc a vorbit foarte rar in public despre pierderea fratilor sai, insa cei apropiati spun ca aceste suferinte l-au facut mai empatic fata de durerea celorlalti.

Totodata, moartea mamei sale, survenita in 1981, l-a afectat profund. In acea perioada era deja episcop auxiliar si a marturisit ca a simtit nevoia sa „se retraga in rugaciune, nu in cuvinte”.

Chiar si dupa ce a devenit Papa, Jorge Mario Bergoglio a ramas fidel valorilor sale familiale.

Papa Francisc a avut o legatura profunda cu familia sa si, in acelasi timp, una discreta si plina de respect – elemente care au constituit un fundament solid al formarii sale spirituale si umane.

Legaturile profunde cu familia si experientele personale marcante au influentat direct modul in care Papa Francisc si-a inteles si trait misiunea pastorala. In multe dintre gesturile, predicile si initiativele sale s-a simtit amprenta unei afectiuni simple si autentice, a unei sensibilitati formate in sanul unei familii unite, dar nu perfecte.

In timpul vietii sale, a vazut ce inseamna lupta cu boala, cu saracia, cu suferinta emotionala – toate traite in sanul familiei sale si, de-a lungul pontificatului sau, a evitat tonul critic cand a venit vorba de familii aflate in situatii dificile (divort, monoparentalitate, probleme financiare etc.).

A spus adeseori ca „familia perfecta nu exista” si ca biserica nu trebuie sa fie „o vama morala”, ci „un spital de campanie” pentru cei raniti.

Papa a vorbit deschis despre rolul crucial pe care bunica sa l-a avut in formarea credintei si caracterului lui. 

A purtat mereu la el un rozariu, iar o dovada ca nu si-a uitat nicio clipa radacinile sta faptul ca a pastrat toata viata in portofel sfatul de smerenie si rugaciunea scrise de bunica sa, Rosalia. A povestit intr-o predica ca acel bilet i-a fost daruit cand avea doar 12 ani si ca „este o comoara spirituala pe care nu o va da niciodata la schimb”.

In multe omilii a spus ca batranii „nu sunt resturi ale societatii, ci radacinile vii ale unei familii”. In 2021, a initiat „Ziua Mondiala a Bunicilor si Batranilor”, un gest unic in istoria recenta a papalitatii.

A recunoscut ca in tinerete a avut indoieli, framantari si chiar o iubire adolescentina. Tocmai de aceea, abordarea lui fata de tineri a fost una de deschidere, nu de mustrare, indemnandu-i sa nu se teama de greseli, ci sa aiba curajul sa se ridice si sa o ia de la capat.

In stilul sau pastoral s-a simtit mereu un echilibru: nu a relativizat invataturile Bisericii si le-a transmis cu o compasiune care a venit din propria sa experienta de viata. Ori de cate ori a vorbit despre teme sensibile (homosexualitate, divort, rolul femeii etc.), a facut-o cu umanitate – exact cum ar vorbi un frate mai mare sau un tata grijuliu.

A refuzat luxul fiind de parere ca: „Nu trebuie sa fii bogat sau perfect ca sa fii aproape de Dumnezeu.”

A incurajat dialogul, ascultarea si reconstructia – mai ales pentru cei exclusi, respinsi sau descurajati de incercarile vietii.

Familia lui l-a invatat ca gesturile mici – o masa pregatita cu drag, o rugaciune impartasita, un sfat bland – pot schimba vieti. Si asta a facut si el, ca Papa.